Franța (septembrie 2018) – ziua 6: Mont Ventoux

Ziua VI – Vineri, 7 Septembrie: Beaumes-de-Venise – Col de la Madeleine – Bèdoin – Col des Tempêtes – Sommet du Mont Ventoux – Malaucène – Beaumes-de-Venise, 80km cu 2027m diferență de nivel

Dorm bine până la 8 dimineața și pornesc la 10 din camping. Se pare că asta e ora standard de plecare. După ce cu 2 zile înainte prognoza meteo nu arăta foarte bine, astăzi vremea e absolut perfectă pentru o urcare pe Mont Ventoux.

Se vede în depărtare vârful ce poartă o mantie de nori. Nu am zăbovit prea mult cu gândul la cât de dificil o să fie de ajuns acolo căci eram vrăjit deja de faima cățărării care în mare parte se datorează tocmai gradului de dificultate.

Mai e mult până departe!

Bucata asta de drum e aproape pustie, iar panta e mică, numai bună de încălzit picioarele pentru marea urcare. După ce mă înscriu pe direcția Mont Ventoux începe să crească și traficul velo.

Indicatoare rutiere cu vârful montan. La noi pe șosele patriei contează doar localitățile.

Ajung în curând la intersecția unde se încheie bucla ce urmează să o fac astăzi. Planul era să urc din Malaucène, dar am luat-o dreapta spre Bédoin la sugestia prietenului David care a contribuit cu mai multe sfaturi și lămuriri în planificarea turei. Modificarea a fost mai mult decât bine-venită deoarece am avut de urcat Col de la Madeleine, iar apoi am coborât spre Bédoin. Asta înseamna că dacă făceam traseul cum am planificat inițial, pe final de zi aveam de urcat pasul ăsta dinspre Bédoin, ceea ce nu era tare bine. Aici drumul e îngust și frumos, umbrit de arborii de pe margine.

Urcarea asta a fost o glumă în comparație cu ce urma

Pare pustiu, dar erau destul de mulți cicliști

Opresc pe coborâre să mai arunc o privire către Mont Ventoux de care se țin scai aceeași nori, iar apoi parcurg repede cei 6km la vale până în Bédoin, locul de unde începe cățărarea.

E puțin mai aproape, dar tot departe!

Pare o localitate liniștită, dar nu e

Ajung în centrul localității unde e un adevărat furnicar. Cicliști de toate felurile și vârstele, mașini cu biciclete pe suporți, magazine de biciclete și terase unde oamenii își încarcă puterile. Pare a fi un festival al bicicletelor, dar e doar un început de weekend.

Mă învârt puțin prin centru cu gândul să opresc la o terasă să mănânc un croissant și să beau un Cola. Evident că nimeresc la o terasă unde n-au croissante și mă mulțumesc doar cu sucul. Când dau să pornesc de la terasă văd că sunt probleme cu frâna față. Când trag frâna, la eliberarea manetei iese cămașa cablului din manetă și maneta nu revine complet. Exact ce ai nevoie la coborârea de pe un asemenea munte.

Intru la magazinul de biciclete de vis-a-vis și aștept puțin până termină mecanicul cu clienții din magazin. Începe și șurubălește la frână timp în care mă uit prin magazin și îmi pică ochii pe un tricou tehnic cu Mont Ventoux. Îmi place modelul, dar nu culoarea. Dacă era negru cu verde îl luam. La cel care era negru/verde nu îmi plăcea modelul, deh, complicat cu mofturile astea.

Trece destul de multă vreme și între timp apar mai mulți clienți care închiriază biciclete. Mai arunc câte un ochi la mecanic și văd că a dat etrierul jos cu totul și îl curăță cu degresant. Îl montează la loc și apoi văd că tot testează frâna, dar nu pare foarte convins. Într-un final îmi aduce bicicleta și-mi spune că e problemă cu etrierul care nu trage cablul înapoi cum trebuie. A rezolvat cu maneta, dar zice el că nu e foarte puternică frâna. Nu are în magazin frâne pentru MTB ca să o schimb cu totul așa că achit 5 euro și plec. Frâna nu că nu era foarte puternică, era ca și inexistentă. Deja era ora 2:30 așa că nu-mi mai bat capul cu frâna, oricum la urcare n-am nevoie de ea.

Ultima intersecție. De aici ulița urcă până te saturi

Drumul prin pădure e frumos, dar nu oferă nimic spectaculos înafară de procentul ce indică înclinația pantei. Destul de repede îmi iau adio de la pantele până în 8% și înclinația nu mai coboară sub 9% decât ”virtual”, datorită tehnologiei Garmin care îmi arăta aiurea 0%. Îmi plac bornele kilometrice care indică altitudinea, panta medie pe următorul kilometru și distanța până în vârf. Oare o să avem vreodată așa ceva în Pasul Gutâi?

Tot la deal

Bornele kilometrice apar cam greu

O serpentină rupe monotonia

Mai e mult?

O mulțime de încurajări desenate pe asfalt.

Mă depășește cam toată lumea și mulți mă încurajează cu “allez, allez!”

Bornă în detaliu. Conform timestampului pozelor, am făcut 11 minute între cele două borne…

O panoramă în una din puținele curbe de 180*

Între timp am oprit de câteva ori să mănânc și să umplu bidoanele cu apă din sticla ce o căram după mine. Mai e mult până în vârf, dar nu aia mă interesează. Mă visez la Chalet Reynard cu un Cola în față și ceva mâncare, apoi cumva o să urc cei 6 kilometri rămași. Într-o lipsă totală de inspirație n-am făcut nicio poză cu refugiul transformat în restaurant, dar se vede puțin în poza de mai jos. Aici erau opriți cel puțin 50 de cicliști din mai multe țări.

Oferta restaurantului mi s-a părut cam sărăcăcioasă. Am ales niște spaghette bolognese care n-au fost nici cum, dar nici nu mai conta. Umplu bidoanele cu apă și mă apuc de cei 6 kilometri rămași, care cică sunt cei mai grei. De parcă până acum a fost ușor! Ies în curând în golul alpin și se vede vârful cu stația meteo (sau ce o fi).

Deși drumul e Mecca cicliștilor, mai vezi și alte minunății. Au trecut mai multe mașini clasice din care am apucat să pozez două.

Sunt tot mai aproape de vârf. Pozez memorialul lui Gaulois P.Kraemer care de regulă e ignorat de către cicliști, mult mai celebru fiind memorialul lui Tom Simpson pe care eu nici nu l-am văzut. Manevra asta mi-a ieșit și în Cannes, unde am găsit un covor roșu uitat de lume, iar pe lângă cel celebru am trecut fără să-l observ.

Mai am cam un kilometru până în vârf și opresc pe partea stângă a drumului să mă joc puțin cu aparatul foto că astăzi nu l-am folosit deloc.

După ce mai opresc o dată unde e tăblița cu Col des Tempêtes (1830m) ajung în sfârșit în vârf. În 4h:35min am urcat cei 21.36km cu 1610m diferență de nivel, fiind cea mai grozavă cățărare pe care am făcut-o vreodată. Stau la coadă să îmi fac poză cu indicatorul din vârf.

I did it!

Aglomerație mare

Se vede drumul ce m-a chinuit atât de frumos

Vedere spre partea cealaltă a muntelui

După ce termin cu pozele mă pun să meșteresc la frână, cobor câteva zeci de metri și opresc iar să mai șurubălesc. Dacă vreau să prindă cât de cât bine frâna, nu am nicio șansă să o reglez fără să frece discul.

Coborârea e frumoasă, drumul pustiu și kilometri curg repede. Ating maxim 75km/h și fac o testare de frâne, altfel ar fi mers și mai mult. Mă uit în spate să văd peisajul și nu e nimic interesant. Din partea asta nu se vede stația meteo și cred că urcarea pe aici ar fi fost cam plictisitoare așa că îi mulțumesc încă o dată lui David pentru sugestia de a aborda varianta cea mai populară. I-am mulțumit doar în gând că omul a fugit din Paris de fiecare dată când am ajuns eu pe acolo așa că n-am reușit să ne întâlnim.

În Malaucene n-am zăbovit deloc, doar am făcut o poză din mers.

Când mă vedeam deja în camping începe un vânt din față cum nici pe vârf n-a suflat. Nu e tocmai ce aveam nevoie, dar am răzbit într-un final. De la intrarea în camping privesc cu satisfacție vârful din depărtare pe care tocmai am urcat.

Deși din punct de vedere al peisajul nu este un traseu foarte spectaculos, Mont Ventoux are ceva special ce atrage atât de mulți cicliști din întreaga lume. Parcă se simte ciclismul în aer. Într-o zi o să revin ca să fac cățărarea pe cursieră, să mă pot bucura din plin de ciclism.

În final vă invit să urmăriți filmulețul celor de la The Col Collective cu urcarea pe Mont Ventoux din Bédoin.