Ziua X – Marți, 11 Septembrie: Cassis – Route des Crêtes – La Ciotat – Toulon – Hyères, 83km cu 892m dif. de nivel

Aștept să se deschidă la recepție și mă duc să-mi iau powerbankul de la încărcat, ocazie cu care îi zic doamnei de câine, care dimineață s-a întors și a controbăit prin lucrurile altora. Sunt surprins când îmi spune că știe, e un câine ce vine din vecini. O întreb dacă nu consideră că ar trebui să facă ceva și plec.

Traseul de pe GPS mă duce pe străduțe, când la deal, când la vale, una mai abruptă ca alta și majoritatea pe contra-sens. Mă opresc să studiez ce minune de traseu mi-am desenat și văd că mă îndrept spre port. Îmi trece prin gând că mă puteam lipsi de obiectivul ăsta la cum arată profilul străzilor.

Direct din port începe urcarea și în scurt timp îmi dau seama că e groasă tare treaba. Mă dau jos și împing, dar se resimt genunchii. Trag lângă poarta unei case să pot urca iar pe bicicletă, aici fiind terenul mai drept, dar după câteva pedale mă dau jos, nu prea merge. Împing 10 pași, mă opresc și fac pauză și tot așa până drumul devine atât de abrupt încât mă gândesc că o să trebuiască să dau bagajele jos de pe bicicletă. Îmi iau avânt și împing în zig-zag, izbutind astfel să ies în șoseaua principală unde mă opresc să mănânc. Am urcat 1.28km cu 133m diferență de nivel în 32 de minute, iar ultima bucată a fost de 30.6%.

Bucuros că am scăpat de partea asta grea, pornesc mai departe pe D430, Route des Crêtes și depășesc 2 turiști mai în vârstă ce se deplasau pe jos. În curând drumul mă surprinde cu niște bucăți de +14% și reușesc să urc doar mergând în zig-zag, iar când vine o mașină din spate sunt nevoit să opresc căci nu puteam urca drept, ocazie cu care mă ajung cei 2 din urmă. Trec și de porțiunile astea abrupte, fac o poză și în scurt timp opresc iar la un punct de belvedere.

După serpentinele astea au început peisajele ce-ți taie răsuflarea mai ceva ca panta cu multe grade în bătaia soarelui. Opresc în câteva locuri de belvedere și în sfârșit drumul mai merge și la vale.

La unul din locurile de belvedere leg bicicleta de un stâlp, iau trepiedul și mă duc sus pe stânca ce am văzut-o ieri coborând spre Cassis. Lume multă și evident câțiva alpiniști. Peisajul e atât de frumos încât uit că mi-e frică de înălțime și mă plimb chiar pe marginea stâncii.

Termin sesiunea foto și mă gândesc că ar trebui să și adun ceva kilometri căci a trecut multă vreme și am parcurs cam puțin din traseul zilei, dar e cam greu să nu oprești. Mulți șoferi se uită lung la mine, iar unii mă salută. Pe toată ruta văd un singur cicloturist, mai exact o cicloturistă ce făcea traseul în sens invers și avea bicicleta încărcată cu bagaje față-spate.

În sfârșit începe coborârea lungă spre La Ciotat și opresc pentru o poză, apoi aterizez în oraș fix în piața agroalimentară după care o iau spre port.

Pista de biciclete trece printr-un tunel  de arbuști, apoi printre palmieri. Pozez și plaja, iar apoi îmi propun să-i dau bătaie o vreme fără să mai opresc.

Ajung în Toulon și mă înveselesc puțin când văd 50km parcurși. Aici traficul e foarte aglomerat și sunt multe străzi în lucru așa că mă bucur când intru pe Piste Cyclable du Littoral pe care am mers tot restul zilei cu mici excepții. În Toulon mi-ar fi plăcut să înnoptez ca să urc cu telefericul pe Mont Faron, dar programul telefericului și distanța de la cel mai apropiat camping până în oraș m-au făcut să renunț la idee.

Pe pista asta sunt depășit de un băiat și o fată pe cursiere. Îi tot văd la ceva distanță în fața mea așa că mă ambiționez să-i ajung, astfel înghițând kilometri destul de repede. Ajungem în Hyères deodată, ei își fac poze pe plajă iar eu mă abat de la pista de biciclete să înconjor un fel de insuliță ce iese în larg. Drumul a fost rău, foarte aglomerat și nu oferea nimic interesant de văzut așa că după 5km mă hotărăsc să mă întorc.

Hyères

Revin pe pista de biciclete și când văd 42 grade Celsius pe Garmin mă opresc să caut camping în Hyères. Am pedalat destul pentru astăzi.
Minunăția asta de pistă m-a dus până la camping și a făcut ceva furori printre prietenii de pe Facebook când au văzut poza.

Hyères cyclepath

Am înnoptat la Camping Bernard unde am plătit 12.5 euro. În zonă sunt mai multe campinguri, iar unul dintre ele are un minimarket de unde am făcut câteva cumpărături.

Va urma.


 

Leave a Reply