Franța (septembrie 2018) – ziua 12: La Gaillarde – Fréjus – Cannes – Antibes

Ziua XII – Joi, 13 Septembrie: La Gaillarde – Fréjus – Cannes – Antibes, 68km cu 422m dif. de nivel

Mă trezesc, scutur cortul, îl șterg cu o cârpă ce nu absoarbe prea bine apa, îl mai scutur iar și mă gândesc încă o dată cât talent am avut de am nimerit fix sub metrul ăla pătrat de cer liber. Cât timp mă învârt pe acolo și strâng lucrurile se trezește și vecina de cort și povestim de-ale călătorilor: de unde ești, de unde vii, încotro mergi. Ea e australiancă, a venit pe continent de mai multă vreme și în Franța e de o lună. Călătorește light pe o cursieră Cannondale, pedalează pe Coasta de Azur, iar apoi câteva zile prin munți. A avut un început de tură mai stângaci decât al meu: după ce a pierdut trenul din Paris, a fost nevoită să aștepte până ziua următoare și nici n-a mai găsit tren spre destinația dorită așa că s-a dus la Marseille. A terminat de împachetat înaintea mea și a pornit spre Antibes.

Fac prima oprire în Fréjus, iar imediat după opresc să pozez portul din Saint-Raphaël. Pista de biciclete lipsește între localități, e aglomerat și mă enervează sensurile giratorii cu scuaruri lungi, mai ales care sunt în pantă.

Fréjus Plage

Prin Fréjus

Saint-Raphaël

După încă vreo 8km opresc și cobor la nivelul apei. Fac poze, mănânc un măr și mă tot zgâiesc la apă, parcă m-aș băga cu picioarele în ea să stau pe stâncă, dar n-am chef să pierd prea multă vreme.

Plaja stâncoasă și dealurile ascuțite poartă aceeași culoare

Când dau să plec, apare australianca din spate. Credeam că e mult în fața mea, dar s-a oprit să mănânce după ce a plecat din camping. Mergem împreună mai departe, de câteva ori ne oprim deodată să admirăm locurile, iar apoi ne tot depășim unul pe altul în funcție de care și unde oprim. Deși e pe cursieră și are mult mai puține bagaje, reușesc să țin pasul pe urcări dacă muncesc mai din greu.

Vecina

Calanque d’Anthéor

Stâncile în stânga și Marea Mediterană în dreapta

Tot cu vecina

Zona Calanque d’Anthéor, cu stâncile înroșite într-o parte și Marea Mediterană în partea cealaltă a drumului, cere atenția cuvenită. Opresc de mai multe ori să fac poze și vecina se duce în drumul ei. Înainte să cobor în Théoule-sur-Mer vorbesc cu Aurel, un prieten “virtual” stabilit în Cannes, coleg de breaslă, și îmi caut camping cât mai aproape ca să mă întâlnesc cu el, dar aș vrea să fie dincolo de Cannes căci ziua de mâine e lungă și cu multă urcare. Pierd destulă vreme și găsesc doar un camping la care răspunde robotul în franceză așa că plec mai departe urmând să încerc mai târziu.

De acolo vin

Într-acolo mă duc. Vedere din vârful cățărării pe Col de l’Esquillon

Théoule-sur-Mer văzut din Théoule Supérieur

Nu pierd vremea și până în Cannes nu mai opresc. În celebrul oraș e aglomerație mare, trec în fugă pe lângă intrarea festivalului de yachting și apoi opresc să mai studiez problema cazării. Găsesc camping abia dincolo de Antibes și mă înțeleg cu Aurel că vine cu mașina după ce campez și ne întoarcem în Cannes. Pornesc grăbit spre camping, trec pe celebrul Boulevard de la Croisette care pe partea mea e închis pentru lucrări, iar apoi din goana bicicletei văd covorul roșu și mă întorc să-l pozez. Mă rog, un covor roșu.

O poză cu marea între două search-uri pe Google Maps

Boulevard de la Croisette

Un covor roșu

După ce ies din Cannes opresc la soare să mănânc ceva și să umplu bidoanele cu apă căci m-au cam lăsat puterile și se arată câte o bucată de urcare în față. De aici încolo este și pistă de biciclete, dar la un momentdat e în lucru și merg fără probleme pe șosea.

Când oprești în soarele ăsta simți că te ia cu leșinul

Pista de biciclete

Ajung în camping și îi scriu lui Aurel, răspunzându-mi că deja e în parcare de ceva vreme. N-am cronometrat, dar recordul la instalat cortul sigur l-am stabilit astăzi. Am făcut duș și am spălat echipamentul să se usuce până ziua următoare, iar apoi am fugit la mașină. Ne-am întors în Cannes, am luat-o și pe Claudia, nevasta lui Aurel și am mers la un restaurant să mâncăm. Ne-am întins cu poveștile până la lăsarea întunericului și apoi am ieșit să ne plimbăm și să facem poze. Am văzut și celebrul covor roșu, călcat în picioare de multă lume dornică de o poză, spre deosebire de covorul meu de mai sus pe care nu-l deranja nimeni.

Mergem colo sus să admirăm orașul

O clădire cu mai multe culori decât blocul meu din Baia Mare

Apusul văzut din vechiul oraș

Le Suquet

Curtea bisericii de pe deal, Eglise Notre Dame d’Esperance

Pe străzi

Rue du Suquet, o străduță faină plină de localuri

Pe final, puțină automobilistică. Cam slabă prezența super-mașinilor

Pe la ora 10 seara ajung înapoi în campingul Embruns unde o noapte a costat 15 euro. Constat că a plouat câtă vreme am fost plecat, iar după ce termin de aranjat prin cort adorm buștean. Pe lângă peisajele de care am avut parte astăzi, bucuria mai mare a fost că am întâlnit doi oameni faini.

Va urma