Franța (septembrie 2018) - ziua 2: Condrieu - Andacette - Valence - Cruas

Ziua II – Luni, 3 Septembrie: Condrieu – Andacette – Tournon-sur-Rhône – Valence – Cruas, 130km cu 292m dif. de nivel

Am dormit buștean. Nici nu aveam cum dormi altfel după ce în ziua anterioară mă trezisem la 5:30 a.m. și după ce am petrecut ~5 ore pe tren, ~5 ore pe bicicletă și bonus vreo 2 ore de stat în gară degeaba.
Pierd vremea prin camping reorganizând bagajele și pornesc la drum abia la ora 10 fără un sfert. Primi 20km merg strună pe pista impecabilă și fac o singură oprire foarte scurtă.

Nu știu dacă văd/înțeleg bine, dar mi s-a părut că la un momentdat pe pistă era un indicator care zicea să nu culegi mere, iar apoi a urmat o livadă. Opresc dincolo de livadă și pozez porumbul.

Următoarea oprire o fac în Sablons pe malul fluviului unde erau câteva băncuțe la umbră. Cât timp mănânc eu niște alune, trec în mare viteză 2 cicloturiști. Fac câteva poze și plec mai departe.

Pauză de alimentare

O privire peste fluviu și plec mai departe

După o vreme i-am zărit în față pe cei doi care m-au depășit cât timp stăteam pe loc și am început să trag tare. Din goana bicicletei fac o poză peste apă cu orașul Andance al cărui nume e scris mare pe deal.

Îi ajung din urmă pe cei doi și profit câțiva km de trena lor la 30km/h. Ei erau pe biciclete de șosea cu cauciucuri foarte subțiri, așa că eu mă chinuiam destul de bine. Erau din Germania și mergeau și ei, ca toată lumea de altfel, spre Mediterană. S-au ”bucurat” ieri de porțiunile de off-road pe care au făcut și câteva pene.
În următorul oraș ne despărțim. Ei merg la supermarket, iar eu îmi continui drumul deși aveam și eu de gând să opresc la vreun magazin. Pentru un moment mă gândisem să merg cu ei, puteam face cu rândul la supravegheat bicicletele, dar n-am avut chef de oprit.

Înainte de pod m-am despărțit de nemți

Pista trece pe malul celălalt

Mă oprește un cicloturist ce vine din sens opus și mă întreabă dacă n-am văzut pe jos un sac gri. Între timp mi se face foame așa că îmi sclipesc ochii când văd lângă pistă câteva rânduri de viță de vie. Am luat un ciorchine din cei mai buni struguri mâncați vreodată. Mai târziu am cumpărat de la magazin, dar nu erau nici pe departe atât de buni.

Ședință foto cu mârțoaga

Nu-s atât de arătoși pe cât sunt de gustoși

Trec prin Turnoun-sur-Rhône, iar apoi pista merge pe la soare pe malul fluviului care pe cealaltă parte e sprijinit de câteva dealuri stâncoase.

Peisaj obișnuit: poduri vechi, clădiri vechi și apa Ronului

Dealuri mici, dar nervoase

Ajung în Valence care cred că este cea mai mare localitate de până acum, dar îmi place foarte mult. Orașul arată foarte îngrijit și liniștit, chit că pe strada principală e plin de oameni. Intru pe o străduță pietonală adiacentă, plină și ea de oameni, unde găsesc un supermarket. Las bicicleta în fața vitrinei, trec antifurtul prin roata spate și cadru, iar apoi intru să fac cumpărăturile. Mă gândesc că nu vine nimeni să ia pe sus bicicleta la cele ~40kg și să fugă cu ea.
După ce termin cumpărăturile revin pe strada principală unde mănânc, beau un cola și umplu bidoanele cu apă de la un robinet public.

Pornesc mai departe și trec pe la intrarea în parcul orașului care e foarte verde și îngrijit.

Orășelul ăsta chiar îți merge la inimă

Mult gazon și fântâni

Parcul Jouvet admirat de sus

O bună bucată de drum m-am tot intersectat cu un grup de doamne și domni cicloturiști care după grai păreau englezi. Ba îi depășeam eu pe ei, ba mă depășeau ei pe mine când opream să fac poze.

Trec iar Ronul pentru a nu știu câta oară pe un pod vechi de piatră. Ăștia cred că pe vremuri, când n-aveau Facebook, de plictiseală construiau câte un pod peste fluviu.

E seară deja și s-au adunat mulți km. Mă întâlnesc cu un cicloturist mai în vârstă și bâjbâim împreună la o intersecție unde erau mai multe piste și trasee marcate, iar apoi intrăm pe pista cea bună unde cu greu reușesc să mă țin după el, atât de bine merge. Nu vorbește engleză așa că nu povestim tare multe. Eu opresc să caut camping, iar el merge mai departe, urmând să-l văd în același camping în care am poposit și eu.

După ce îl pun pe Gogu Hărți să mă ducă la cel mai apropiat camping, pornesc mai departe pe pista ce trece printr-o zonă frumoasă. Fac o singură poză căci telefonul e pe ghidon în husa de hărți ca să mă pot orienta mai ușor, iar pentru a scoate aparatul foto e nevoie să mă opresc și nu prea am chef. Abia aștept să ajung în camping după cei aproape 130km.

Opresc în Camping Ilons care e lângă pista de biciclete, între Ron și un lac deasupra căruia apune soarele câtă vreme beau eu un Cola pe teresa campingului. Am plătit 9.5 euro pentru o noapte și mi s-a părut ok.