Franța (septembrie 2018) – ziua 3: Cruas – Viviers – Bidon – Le Pont-d’Arc

Ziua III – Marți, 4 Septembrie: Cruas – Montélimar – Viviers – Bourg-Saint-Andéol – Bidon – Saint-Remèze – Vallon-Pont-d’Arc – Le Pont-d’Arc, 78km cu 565m. dif. de nivel

Am reușit să pornesc la drum aproape cu o oră mai repede față de ziua precedentă. Cotrobăind prin bagaje am găsit gelul de duș pe care îl declarasem pierdut cu o seară înainte, fiind sigur că l-am uitat la primul camping. Era tot în trusa de toaletă doar că nimerisem să-l pun într-un buzunar interior de a cărui existență nu știusem.

După ce părăsesc campingul trec printr-o zonă industrială cu câteva coșuri de fum și vreo 2-3 eoline după care pista urcă pe malul Ronului. De aici ține-o tot drept, fără oprire. Deja mă săturasem de pista asta de biciclete.

Nu e tocmai cea mai plăcută zonă de pedalat

După 10 km ajung la Passerelle Himalayenne de Rochemaure și opresc la intrare pentru a-i face o poză. Pasarela a fost construită în 2013 pentru a deservi traseul ViaRhona, având la bază un pod suspendat construit în 1858.

Pe la jumătatea pasarelei veneau doi cicloturiști din față care erau aproape de un turn și s-au oprit acolo fiind mai larg, altfel nu încăpeam unul pe lângă altul. Eu când m-am văzut călare pe pasarelă și am scăpat ochii în jos, am și uitat să mai fac poze, așa că împrumut două de la Gogu.

Sursa: drone-ardeche.com

Sursa: ardeche-guide.com

Pasarela asta a rupt un pic monotonia, dar mai departe e tot plictiseală și e cam pustiu traseul, față de primele două zile în care am întâlnit o grămadă de cicloturiști. Pista de bicicletă mă duce pe la centrala hidroelectrică din Châteauneuf-du-Rhône unde tocmai se pregătea o barjă să treacă prin ecluză. Mă gândesc că sunt de trei zile pe malul fluviului și încă n-am pozat o astfel de ambarcațiune, așa că opresc să văd procesul, fiind mai curios de distanța mică la care barja se apropia de zidul de beton. Între timp apare un mountain biker care se oprește și el să studieze problema.

Se apropie încet

Se apropie încet și tot mai tare de zid

Scade nivelul apei, dar nu mai aștept

Pornesc mai departe și nu după multă vreme dau o probă de orientare. În față am o cărare neasfaltată, iar la dreapta un drumeag care nu știu unde duce. Deși sunt câteva indicatoare ce arată la dreapta, nu e nici unul cu ViaRhona. După ce bâjbâiesc un pic pe ambele variante, decid că ce zice GPS-ul e sfânt așa că o iau pe potecă. Era atât de pustie și sălbatică încât devenea creepy și mă întrebam cât o fi de lungă. Din fericire am reîntâlnit pista după scurt timp.

Directia bună era cealaltă

Un indicator mai detaliat la una din multele intrări pe traseu

Plictisit și toropit de căldură deja mă gândeam la un Cola rece de câțiva km. În Bourg-Saint-Andéol trec pe lângă terasele din centru, dar mă întorc și poposesc să mă răcoresc puțin.

Un orășel liniștit și cochet

Culorile pentru care se dopează frații din TdF

Mă ridic de la masă și părăsesc ViaRhona care deja eram convins că e o prostie de traseu. Planul pentru ziua de azi presupune o abatere de la ruta oficială pentru a vedea Pont D’Arc. Din centrul orașului intru pe D358 și începe direct urcarea, fiind prima cățărare serioasă a turei. Suferința îmi devină tovarășă de drum și după câțiva kilometri opresc la umbră să alimentez căci s-a terminat combustibilul și să mă răcoresc un pic. După ceva bucăți extrem de scurte de coborâre ajung în Bidon pe unde se pare că a trecut și Turul Franței.

După ce am făcut poza am mers pe contrasens pe la umbră

La intrarea în Bidon se mai simte atmosera Turului Franței

Bidon

La ieșirea din Saint-Remèze termin cea mai mare parte a cățărării, ~16km în vreo 2h25min. Opresc să fac o panoramă cu podgoria din dreapta drumului și să verific dacă la 400m alt. strugurii sunt la fel de buni cu cei de la 40-50m alt, iar apoi mă bucur de o bucată de coborâre.

Podgorie în Saint-Remèze

De aici încolo se instalează complet peisajul specific rezervației naturale Gorges de l’Ardèche: stânci și terase de piatră îmbrăcate în mult verde. Mai am 3 km de urcare și am terminat pe ziua de azi, urmează o lungă coborâre.

Mă bucur la vederea peisajului. Nici nu știam ce urmează să vină!

Mă ajută puțin norii, dar nu pentru mult timp

Mârțoaga în pauză de lucru

Pe coborâre opresc să fac o poză, iar apoi mă bucur din plin de cei 10km de kilometri de coborâre.

Mă bucur de peisaj și de coborâre

Trec prin Vallon-Pont-d’Arc fără să fac nicio poză, dar opresc spre ieșire la o pizzerie care văd că e închisă abia după ce mă chinui să parchez bicicleta.

Drumul se îngustează, stâncile sunt tot mai înalte. Cobor mai departe și mă adâncesc tot mai mult în peisajul ce-ți taie respirația. Râul Ardèche face spectacol, iar ăsta e doar începutul.

Drumul ce se ascunde prin câteva tuneluri

Râul Ardèche plin de canotori

Ajung și în zona 0, locul de unde se face accesul spre plaja râului în zona celebrului Pont D’Arc. Aici este o parcare mare și un restaurant. Fac pe fugă o poză și plec la campingul care e la doar câteva sute de metri.

Mă grăbesc, dar revin mai târziu

Ajung la Camping du Pont D’arc, care a fost cel mai frumos din toată tura. Omul de la ghișeu a fost foarte prietenos și capabil să ofere în limba engleză diferite informații. După ce mi-a văzut buletinul am devenit mon ami from Roumanie.
Aici cazarea a fost 16.22 euro din care 3 euro curentul electric și m-am instalat în zona rulotelor ca să am acces la priză. Deși îmi era extrem de foame, mâncarea a ajuns pe locul doi, principalul obiectiv fiind să mă duc la Pont D’arc. După ce am făcut duș am plecat pe plaja privată a campingului să văd minunea.

Aici erau destui oameni din camping care fie stăteau pe plajă fie înotau, iar pe lângă ei mai erau cei care veneau pe râu cu caiacele sau cu SUP-urile. Mi-am dat rapid seama că dacă vreau să ajung pe cealaltă parte trebuie să mă întorc la șosea și să merg pe drum, varianta înotului nefiindu-mi accesibilă.

Am părăsit campingul și am plecat spre parcarea amintită mai sus unde am intrat la restaurant cu gândul să mănânc ceva, dar deja nu mai serveau mâncare deși nu era decât ora 18. Cu un gol adânc în stomac m-am dus pe plajă să admir Pont D’arc și din partea cealaltă.

La intrarea pe plajă

A meritat fiecare picătură de sudoare pe ăia 16km de urcare în soare!

Mă întorc la camping și poposesc la terasă. Cer un Cola cu gheață, mai exact o pungă de gheață pe care o pun pe genunchi câtă vreme savurez licoarea magică, iar apoi mă duc la cort să mănânc. După ce se lasă întunericul ies pe plaja privată și mă joc cu aparatul foto timp de o oră și ceva. Nu iese ce vreau eu că e prea întuneric, dar mă bucur din plin de stelele de pe cer.

Va urma.