Purple Lines MTB camp (iunie 2018) – ziua 1: Munții Rodnei

Joi după-masa, 31 mai, am pornit spre Borșa pentru o nouă ediție a Mountain Bike Purple Lines camp. După 150km și cam 3 ore am intrat în Borșa admirând crestele înalte acoperite de niște nori supărați ce ne aduceau aminte de prognoza meteo: vineri șanse de ploaie, sâmbătă furtună, duminică furtună.

Ziua I – Valea Repedea – Șaua Puzdrele – Șaua Galațiului – Șaua Gârgălău – Șaua Știol – Cascada Cailor, 33.4 km cu 1531m urcare
Cel mai greu și cel mai frumos traseu. Ar fi trebuit parcurs în ziua II, dar din cauză că se anunțau furtuni, s-a decis că e mai bine să-l facem vineri ca să evităm expunerea de pe creastă într-o zi furtunoasă.

Am început direct cu un ”concurs”: 170m urcare în 1.4km, pe drumul ce duce sus la Pârtia Olimpică. Cireașa de pe tort: unde era mai abrupt, trebuia să te oprești să arunci 3 pietre într-o găleată, iar fiecare ratare însemna 10 flotări la băieți și 5 la fete. Am ratat de fiecare dată, am făcut 5 flotări în total. Când am ajuns la ”finish” mi s-a făcut rău și deși am fost distribuit în prima grupă, am anunțat că mă duc cu ceilalți mai lejer. Măcar urma să-l am ghid pe simpaticul Wouter Cleppe.

Fără urcarea din ”concurs”, profilul zilei a fost simplu: o urcare lungă, foarte grea, tehnică și foarte frumoasă.

Când drumul lua câte o pauză de la pantele de 14-16% mai vedeam și așa ceva:

Vedere spre Borșa

Pe creste încă se văd petece de zăpadă

Alt unghi spre Borșa

Îmi cam trecuse răul provocat de efortul de pe urcarea-concurs, dar eram mort. O răceală câștigată cu 2 zile înainte își spunea cuvântul: parcă aveam un bolovan în nas și nimic nu mergea. Mă săturasem de pushbike deja și mi-a trecut de 100 de ori prin cap să o iau în sens invers până la pensiune. Era doar de coborât.Mai câte un pic de push bike, câte o pedală, 2 poze… m-au ajuns ultimii 2 de pe urcare și am suferit împreună.

După poza asta am ajuns la punctul de regrupare unde erau ambele grupe. Am mâncat un baton, o banană și s-a pornit mai departe pe o mică coborâre, iar apoi drumul vălurit ajunge la o Stână & Cabană de unde alimentăm cu apă.

O vedere spre Vârful Puzdrele înainte de a coborî la Stână

Varful Puzdrele în față

În stânga drumului

O cascadă mică vis-a-vis de stână

Cu ajutorul scurtei coborâri și cu pauza de la stână mi-am revenit aproape complet și s-a desfundat și nasul. Exact la timp pentru bucata cea mai grea și mai tehnică a urcării.

Am aruncat o privire pe profilul traseului, nu știu exact de ce…

Wouter Cleppe la muncă. Eu aici am împins câțiva metri că nu mai împinsesem de ceva vreme. Oricum am urcat mult mai bine decât m-am așteptat în condițiile în care ziua începuse dezastruos și am urcat chiar mai bine decât anul trecut pe bucata asta a cățărării.Să se vadă mai bine ce munceam noi aici, pun 2 poze din 2017 (atunci am făcut mai mult pushbike, mai multe poze).

Înapoi în 2018 cu o privire către colegii și colegele ce veneau din spate cu fosta cabană Puzdrele în fundal și drumul pe care am coborât la stână/cabană.

Dacă e Purple Lines, apoi să fie purple! A fost primul an în care ne-am bucurat de rhododendron. Au fost și anul trecut 2 floricele, dar la cât eram de obosit nici nu le-am văzut.

Șaua Galați. Având frică de înălțime, anul trecut după câteva zeci de metri m-am dat jos de pe bicicletă. Anul ăsta mi-am propus să nu mă uit așa mult în stângă și să o fac toată pe bicicletă, până la urmă ceilalți mergeau bine mersi.Când am văzut ghidul oprit pe cărăruie să ne facă poze, mi-a stat inima în loc căci trebuia să-l ocolesc chiar pe margine. A ieșit o poză grozavă, o puteți vedea pe pagina Despre. Am mai oprit de câteva ori să pozez rhododentrul care umplea pereții văii, atât deasupra cât și sub cărare, dar am făcut toată cărarea pe bicicletă de data asta. Era wowowowow! Pentru asta am continuat drumul în momentele de agonie când mă gândeam să mă întorc la pensiune.

Șaua Galați și mult rhododendron

Zăpada încă rezistă pe văile ascunse

Purple Lines

Șaua Galați văzută din celălalt capăt

După o pauză de alimentare pornim pe creastă spre Vârful Gârgălău (cred).O panoramă de pe vârf din 2017 cu organizatorul distracției, Robert Dobai.De aici ce-i mai tari de înger și-au dat drumu la vale ca de pe casă. Eu am plecat cu grupa care a făcut câteva zig-zag-uri pe o potecă până am trecut chiar de prima parte abruptă. Poteca a fost foarte faină, puțin tehnică. Dacă tot am oprit am văzut și Lacul Știol. Noroc cu o bucată de zăpadă și o zonă mai tehnică.

A urmat o bucată de coborâre foarte faină cu multe cărări paralele săpate de apă (probabil) și unde trebuia să fii foarte atent pe care o alegi. Am mai oprit doar în Șaua Știol, iar după ce ghizii ne-au spus de câteva ori să avem grijă la turiști, am coborât spre Cascada Cailor.Pe final de zi: Cascada Cailor

De la cascadă spre Complex Borșa ”drumul” a fost mult mai bun decât anul trecut când m-am dat jos în vreo 2-3 locuri, iar turiștii mai puțini au așteptat răbdători să trecem toți, mulți privindu-ne admirativ, iar unii întrebându-se cum urcăm înapoi. Înapoi am urcat abia în ziua a 3-a, peste alți munți.

Va urma.